Weynken, o văduvă, fiica lui Claes, din Monickendam, arsă până la moarte la Haga, la 20 noiembrie, anul 1527 d. Hr.

La 15 noiembrie 1527, Weynken, fiica lui Claes, a fost adusă ca prizonieră de la castelul Woerden la Haga, unde, la 17 ale aceleiași luni, a venit și contele de Hooghstraten, guvernator în Olanda. La 18, numita Weynken a fost adusă înaintea guvernatorului și a întregului consiliu al Olandei. Acolo o femeie a întrebat-o:

„Te-ai gândit bine la lucrurile pe care ți le-au propus domnii mei?”

Răspuns: „Rămân la ceea ce am spus.”

Întrebare: „Dacă nu vorbești altfel și nu te întorci de la rătăcirea ta, vei fi supusă unei morți de nesuferit.”

Răspuns: „Dacă vi s-a dat putere de sus, sunt gata să sufăr.” Ioan 19:11.

Întrebare: „Nu te temi, așadar, de moarte, pe care n-ai gustat-o niciodată?”

Răspuns: „Este adevărat; dar eu nu voi gusta niciodată moartea, căci Hristos spune: «Dacă păzește cineva cuvântul Meu, nu va vedea niciodată moartea. » (Ioan 8:51.) Bogatul a gustat moartea și o va gusta pe vecie.” (Luca 16:23.)

Întrebare: „Ce crezi despre sacrament?”

Răspuns: „Socotesc sacramentul vostru a fi pâine și făină, și dacă îl socotiți drept Dumnezeu, eu spun că este diavolul vostru.”

Întrebare: „Ce crezi despre sfinți?”

Răspuns: „Nu cunosc alt Mijlocitor decât pe Hristos.” (1 Ioan 2:19.)

Întrebare: „Trebuie să mori, dacă rămâi la aceasta.”

Răspuns: „Sunt deja moartă.” (Gal. 2:19.)

Întrebare: „Dacă ești moartă, cum poți vorbi?”

Răspuns: „Duhul trăiește în mine; Domnul este în mine, și eu sunt în El.” (Ioan 14:20.)

Întrebare: „Vrei să ai un duhovnic sau nu?”

Răspuns: „Îl am pe Hristos, Lui mă mărturisesc; totuși, dacă am supărat pe cineva, aș cere bucuroasă să mă ierte.”

Întrebare: „Cine te-a învățat această părere și cum ai ajuns la ea?”

Răspuns: „Domnul, care îi cheamă pe toți oamenii la Sine; și eu sunt una dintre oile Lui; de aceea ascult glasul Lui.” (Ioan 10:27.)

Întrebare: „Ești chemată numai tu?”

Răspuns: „Nu; căci Domnul îi cheamă la Sine pe toți cei împovărați.” (Matei 28:11.)

După multe cuvinte de felul acesta, Weynken a fost dusă înapoi în temniță. În cele două zile următoare a fost rugată și ispitită de felurite persoane, și anume de călugări, preoți, femei și de prietenii ei cei mai apropiați. Între alții, a venit la ea o femeie, îndemnată de sinceritate, care a compătimit-o în felul acesta:

„Dragă mamă, nu poți să gândești ce vrei și să păstrezi pentru tine? Atunci nu vei muri.”

Weynken a răspuns: „Dragă soră, mi s-a poruncit să vorbesc și sunt silită să o fac; de aceea nu pot tăcea despre aceasta.”

Femeia: „Atunci mă tem că te vor da la moarte.”

Răspuns: „Chiar dacă mă vor arde mâine sau mă vor pune într-un sac, nu-mi pasă; cum a rânduit Domnul, așa trebuie să fie, și nu altfel; eu mă voi ține de Domnul.”

Femeia: „Dacă n-ai făcut nimic altceva, nădăjduiesc că nu vei muri.”

Răspuns: „Cât despre mine, nu contează; dar, când cobor din sală, plâng amarnic și mă doare să văd că acești oameni buni sunt cu toții atât de orbiți; mă voi ruga Domnului pentru ei.”

Au venit la ea și doi călugări dominicani, unul ca duhovnic, iar celălalt ca învățător. Acesta din urmă i-a arătat crucifixul, zicând: „Iată, acesta este Domnul tău și Dumnezeul tău.” Ea a răspuns: „Acesta nu este Dumnezeul meu; crucea prin care am fost răscumpărată este alta. Acesta este un dumnezeu de lemn; aruncați-l în foc și încălziți-vă cu el.” Celălalt a întrebat-o, în dimineața zilei în care urma să moară, dacă nu vrea să primească sacramentul, adăugând că i l-ar administra bucuros. Ea a spus: „Ce Dumnezeu ai vrea să-mi dai? Unul care este pieritor și se vinde pe un bănuț?” Iar preotului sau călugărului, care se bucura că citise liturghia în ziua aceea, i-a spus că L-a răstignit din nou pe Dumnezeu. El a spus:

„Mi se pare că ai căzut în rătăcire?”

Weynken a răspuns: „N-am ce face; Domnul meu și Dumnezeul meu, Căruia să-I fie cinstea, lauda și mulțumirea veșnică (Apoc. 4:11), mi-a dat-o astfel.”

Întrebare: „Ce crezi despre uleiul sfânt?”

Răspuns: „Uleiul este bun pentru salată sau ca să-ți ungi pantofii cu el.” 1 Tim. 4:4.

La mijlocul săptămânii a fost adusă înaintea curții, și, când a intrat în sală, călugărul s-a apropiat de ea și i-a ținut crucifixul înaintea feței, zicând: „Retractează înainte de a se rosti sentința.” Dar Weynken s-a întors de la crucifix, zicând: „Mă țin de Domnul și Dumnezeul meu; nici moartea, nici viața nu mă vor despărți de El.” (Rom. 8:39.) Pe când stătea înaintea judecătorului, călugărul i-a șoptit la ureche: „Cazi în genunchi și cere-I Domnului iertare.” Ea a răspuns: „Taci: oare nu ți-am spus să nu mă tragi de la Domnul meu.”

Decanul din Naeldwijck, subcomisar și inchizitor, a citit sentința în latină dintr-un document și, repetând-o în olandeză, a spus pe scurt că ea a fost găsită în rătăcire cu privire la sacrament și că rămânea neclintită în aceasta; de aceea a hotărât că este eretică și a predat-o pe Weynken brațului secular, cu protestul că el nu consimte la moartea ei. Apoi s-a retras din consiliu, împreună cu cei doi clerici asociați ai săi.

Cancelarul a citit îndată că ea, după cum s-a raportat, a fost găsită încăpățânată, lucru care nu putea fi trecut cu vederea fără pedeapsă, și că trebuia arsă până la cenușă, iar toate averile ei să fie confiscate.

Atunci Weynken a spus: „S-a terminat totul acum? Vă rog pe toți ca, dacă am făcut rău sau am supărat pe cineva, să mă iertați.”

Călugărul i-a spus atunci: „Acum, măcar o dată, sărută-L pe Domnul și Dumnezeul tău.”

Ea a răspuns: „Acesta nu este Domnul meu.”

Pe când ieșeau din sala consiliului, călugărul i-a spus să o cheme pe Maica Domnului ca să mijlocească pentru ea.

Ea a răspuns: „Maica Domnului este bine mulțumită în Dumnezeu.”

Călugărul: „Cheam-o.”

Weynken: „Îl avem pe Hristos, care șade la dreapta Tatălui Său; El Se roagă pentru noi.” (Romani 8:34.)

Pe drumul de la sală spre eșafod sau locul de execuție, călugărul a spus: „Privește măcar o dată la Domnul tău, care a murit pentru tine.”

Weynken: „Acesta nu este Domnul meu și Dumnezeul meu; Domnul Dumnezeul meu este în mine, și eu în El.”

Călugărul: „Gândește-te! Vrei să-i osândești pe toți acești miei, și sunt ei toți osândiți?”

Weynken: „Nu toți; judecata este a lui Dumnezeu.” (Evr. 10:30.)

Călugărul: „Nu te temi de judecata aspră a lui Dumnezeu?”

Weynken: „Dumnezeu nu vine să-i osândească pe păcătoși, ci să le dea pace.” (Luca 9:56.)

Călugărul: „Nu te temi de sentința pe care trebuie s-o suferi în foc?”

Weynken: „Nu, căci știu cum stau cu Domnul meu.”

Pe eșafod stătea unul care i-a spus lui Weynken: „Mamă, întoarce-te către popor și cere-le să te ierte, dacă ai supărat pe cineva.” Ea a făcut aceasta. Apoi l-a ajutat pe călău să-i pună pulberea în sân. Aici călugărul a ispitit-o din nou cu crucea; dar ea a împins-o cu mâna, s-a întors și a spus: „Cum mă ispitești? Domnul meu și Dumnezeul meu este sus.” Apoi a mers bucuroasă, ca și cum s-ar fi dus la o nuntă; și fața ei n-a arătat nici măcar o dată teamă de foc.

Călugărul a spus: „Nu vrei să te ții întotdeauna și cu tărie de Dumnezeu?”

Weynken a spus: „Ba da, desigur.”

Călugărul: „Acum va trebui să intri în foc; retractează.”

Weynken: „Sunt bine mulțumită; voia Domnului trebuie să se facă.”

Călugărul: „Aceasta nu este voia Domnului; voia lui Dumnezeu este sfințirea ta.”

Călăul a spus: „Mamă, alipește-te de Dumnezeu și nu te lăsa trasă departe de El.”

Între timp, această eroină evlavioasă a mers singură, fără teamă, la bancă și s-a așezat la stâlpul la care urma să fie arsă, zicând: „E banca tare? Nu voi cădea?”

Călăul a pregătit apoi frânghiile cu care urma s-o sugrume. Femeia și-a scos basmaua de la gât sau vălul și și-a pus cureaua în jurul gâtului.

Atunci călugărul a strigat: „Mamă Weynken, vrei să mori bucuroasă ca o creștină?”

Răspuns: „Da, vreau.”

Întrebare: „Te lepezi de orice erezie?”

Răspuns: „Mă lepăd.”

Călugărul: „Aceasta este bine. Îți pare și rău că ai rătăcit?”

Răspuns: „Într-adevăr, am rătăcit mai înainte și pentru aceasta îmi pare rău; aceasta însă nu este rătăcire, ci calea cea adevărată, și mă țin de Dumnezeu.”

După ce a spus aceasta, călăul a început s-o sugrume; iar ea, când a simțit aceasta, și-a coborât privirea și și-a închis ochii, ca și cum ar fi adormit, și și-a dat duhul, în ziua a douăzecea a lunii noiembrie, anul 1527 d. Hr.

Notă

Ceea ce se poate citi mai sus a fost preluat din Oglinda Martirilor, volum tipărit în 1660 de Thilemann J. van Braght și trecut de mult în domeniul public. Rostul publicării nu este să recomande convingerile celor prezentați — de obicei necunoscute —, ci doar valoarea de document istoric a suferințelor și a jertfei celor ce au ales să-L urmeze pe Hristos, fără a-și cruța viața. Mai multe mărturii din Oglinda Martirilor pot fi găsite pe https://anabaptisti.ro, în timp ce materialele gratuite pentru o ucenicie autentică în Hristos, spre asemănarea cu El, se află pe https://www.cuvantcurat.ro.